Cuvânt înainte
Gânduri la început de cale…
Orice inițiativă cu tentă culturală, îndeosebi când vine din parte unor tineri și mai ales azi, când se zice că majoritatea acestora nu mai manifestă interes pentru asemenea acțiuni, cumva desuete, din perspectiva unora, cred că trebuie încurajată, cu atât mai mult, cu cât liceul în care învață este (alături de tinerețe, bineînțeles) catalizatorul preocupării lor.
Gestul la care mă refer, care nu poate fi decât apreciat și susținut, se înscrie într-o suită de altele de același fel, întâmplate de-a lungul timpului, în peste un secol de existență, mai exact din 1889 încoace, de când există instituția noastră de învățământ.
Ca și acum, de fiecare dată, au existat câțiva tineri entuziaști, care au pornit cu tot elanul vârstei la drum, numai că diverse piedici le-au obstrucționat avântul, în general după apariția câtorva numere și a urmat o sincopă, uneori de ani, până când au venit alții și (și-)au promis ca revista lor să depășească fruntariile obișnuitului la acest capitol.
De aceea, deși o astfel de cale este dificilă, chiar dacă, la început, asemenea fiului de crai din poveste, inițiatorii pot avea deja sentimentul victoriei, pentru ca aceasta să se și întâmple trebuie, parafrazându-l pe cronicarul Grigore Ureche (și schimbând, desigur, proporțiile), să se țină seama de greșelile înaintașilor și să se încerce să se urmeze direcțiile care le-au adus, fie și pentru puțin timp, succesul.
În acest scop, ar fi de dorit ca în paginile revistei să se regăsească rânduri – indiferent sub ce forma se vor arăta ochilor cititorilor – scrise de elevi de la toate clasele, cu gândurile, cu aspirațiile, preocupările, realizările lor, care să poarte pecetea personalităților lor, dar și pe aceea a vremurilor, visând, totodată, la perenitate.
Sperăm, așadar, ca revista care își începe, azi, aici, viața, să-i adune pe elevii școlii, într-o acțiune constructivă pentru toți, ca o mărturie a solidarității de care sunt capabili, în momente semnificative pentru Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”.
Mioara Bahna-prof. lb. română C.N.A.V.