Pe data de 30.08.2021 a avut loc Campionatul Național de Robotică , desfășurat la Sala Polivalentă din București, la care a participat și echipa Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță”.
BoogeyBots este numele sub care tinerii noștri pasionați de inginerie și programare formează o adevărată echipă, reușind să obțină rezultate frumoase la demo-urile și concursurile la care au participat de-a lungul timpului.
Sub îndrumarea domnului profesor Foarfecă Guniță, mentorul echipei, la naționala de anul acesta elevii noștri au obținut un binemeritat loc 6, devenind una dintre cele mai bune 10 echipe din țară.
Reproducem mai jos părerile despre acest concurs, pe care membrii echipei le-au împărtășit pe pagina lor de socializare:
”Am fost onorați să participăm la etapa națională a concursului First Tech Challenge, unde am fost înconjurați de nenumărate echipe care ne-au oferit ocazia să învățăm lucruri noi.
Experiența participării fizic la acest eveniment a fost una inegalabilă, fiindu-ne dor de emoțiile și de atmosfera acestor tipuri de competiții. Acest lucru ne-a ambiționat, rezultatele vorbind de la sine: la premiul Control Award echipa BoogeyBots a obținut locul 1 iar în clasamentul punctajelor ne aflăm pe locul 6 din cele 24 de echipe participante.Așteptăm cu nerăbdare următorul eveniment cu prezență fizică, pentru a demonstra faptul că echipa BoogeyBots este determinată să devină din ce în ce mai bună, aspirând către cele mai înalte culmi.Mulțumim organizatorilor de la Nație prin Educație, dar și participanților pentru experiența de nedescris, oferindu-ne amintiri prețioase”